Opozantul lui Putin, marele maestru Garry Kasparov: Dacă ştiam numele unor oameni care complotează împotriva lui Putin, aceștia erau de mult morţi

Opozantul lui Putin, marele maestru Garry Kasparov: Dacă ştiam numele unor oameni care complotează împotriva lui Putin, aceștia erau de mult morţi
Garry Kasparov
Publicat: 06/05/2022, 00:55

Marele maestru şi multiplu campion mondial Garry Kasparov, prezent în aceste zile la Bucureşti cu ocazia turneul de şah Superbet Chess Classic Romania 2022, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că viitorul dictaturii lui Vladimir Putin în Rusia depinde exclusiv de rezultatul războiului din Ucraina.

Cunoscut ca un opozant al preşedintelui Vladimir Putin, Kasparov este de părere că sancţiunile impuse de lumea occidentală vor forţa la un moment dat populaţia Rusiei să iasă în stradă din cauza deteriorării condiţiilor de trai.

„Cred că dacă ştiam numele unor oameni care complotează împotriva lui Putin aceştia erau de mult timp morţi. Pentru că Putin ar fi ştiut dinainte. Eu sunt un jucător de şah, sunt obişnuit să comentez fapte, nu speculaţii şi zvonuri. Nu am idee dacă Vladimir Putin este bolnav din punct de vedere psihic sau fizic. Probabil, pentru că nu arată bine, dar de unde să ştiu? Am citit câteva cărţi de istorie şi am înţeles că dictatorii sunt în pericol atunci când îşi arată slăbiciunile. Aşa că deşi nu am cunoştinţe despre vreo conspiraţie în acest moment, pot să vă asigur că ceva s-ar putea întâmpla dacă Putin pierde războiul din Ucraina. Sper că termenul este ‘când’ nu ‘dacă’. Pentru că sancţiunile vor forţa milioane de ruşi să iasă în stradă pentru a protesta vizavi de deteriorarea drastică a condiţiilor de trai. Cred că asemenea multor dictatori dinaintea lui, Putin va ajunge… îşi va încheia cariera politică fără voinţa lui. Şi asta s-ar putea întâmpla mult mai devreme decât îşi imaginează lumea. Viitorul dictaturii lui Vladimir Putin depinde exclusiv de rezultatul războiului din Ucraina”, a spus Kasparov, potrivit Agerpres.

Kasparov susţine că Putin se află astăzi într-o capcană

Fostul jucător profesionist de şah susţine că Putin se află astăzi într-o capcană şi că el nu poate accepta o înfrângere militară şi politică pentru că realizează că pierderea războiului va însemna sfârşitul dictaturii sale.

„Putin este un dictator care este la putere în Rusia de 22 de ani. Realitatea lui poate fi distorsionată. De fapt, e destul de probabil să fie distorsionată. 22 de ani de putere absolută afectează orice persoană. Chiar şi o persoană cu cele mai nobile intenţii şi un intelect de excepţie. În realitatea lui, Putin este raţional. A comis atât de multe fapte reprobabile în trecut, începând cu Groznîi, continuând cu uciderea adversarilor politici şi încheind cu anexarea Crimeei… deci este o lungă listă, dar fără nicio consecinţă. Din perspectiva lui, ceea ce se întâmplă azi în Ucraina, a fost rezultatul unei noi întrebări ‘De ce nu?’ Dictatorii întotdeauna întreabă ‘De ce nu?’ şi nu ‘De ce?’. El a crezut că va cuceri Kievul în câteva zile, de altfel şi serviciile americane au crezut că va fi un război scurt, şi apoi îşi va pune păpuşa la conducerea Guvernului Ucrainei. Şi apoi se va aşeza la masa negocierilor. Cred că a fost surprins neplăcut de răspunsul şi de rezistenţa ucrainenilor, de eroismul lor şi de unitatea lumii libere care a susţinut Ucraina. Deci probabil că realitatea lui Putin se îndreaptă gradual spre punctul de întâlnire cu realitatea noastră. Iar pentru el este o descoperire total neplăcută. Dar Putin este într-o capcană acum. El nu poate accepta o înfrângere militară şi politică, pentru că el realizează că pierderea războiului va însemna sfârşitul dictaturii. De aceea va încerca să arunce în acest război toate resursele pe care le deţine pentru a schimba cursul evenimentelor. Dar cred că strădaniile lui vin prea târziu”, a explicat Kasparov.

„Este pentru prima oară în istorie când vedem un genocid online”

„Oamenii sunt ucişi. Lucrurile sunt diferite când vorbim despre războiul din Ucraina şi despre Al doilea Război Mondial. Este pentru prima oară în istorie când vedem un genocid online. Acum ştim despre ororile de la Auschwitz sau Buchenwald, despre crimele naziştilor, despre gulaguri, despre genocidul din Cambodgia sau Rwanda, dar nu le-am văzut la momentul când se întâmplau. Acum totul este în faţa ochilor noştri. Iar oricine susţine aceste crime, şi vorbim despre crime de război, trebuie să îşi asume răspunderea. Singura şansă de a încheia acest război este de a distruge armata lui Putin din Ucraina şi de a ne asigura că Putin nu are fonduri pentru a continua acest act de agresiune. Nu există şansa unui compromis sau a găsi o cale de acord. Cât timp Putin va fi la putere şi va avea resurse pentru a continua acest război şi alte războaie el nu se va opri din a face ceea ce ştie. Cât despre sancţiunile impuse, putem observa că lumea liberă este cât se poate de serioasă. Sancţiunile de azi limitează economia Rusiei şi îl lasă pe Putin cu fonduri din ce în ce mai puţine. De aceea cred că singura cale de opri agresiunea lui Putin asupra Ucrainei şi altor ţări este de a da Ucrainei armele de care are nevoie pentru a câştiga războiul. Războiul, care va pune capăt dictaturii lui Putin şi ameninţării lui Putin asupra Europei, se va termina numai atunci când steagul Ucrainei va flutura la Sevastopol”, a adăugat marele maestru.

Întrebat dacă se teme pentru viaţa lui ca urmare a criticilor la adresa lui Vladimir Putin, Kasparov a răspuns: „Ar ajuta să mă tem? Viaţa mea a luat-o pe un drum cu mult timp în urmă. Eu sunt un critic şi un opozant al lui Putin aproape de la venirea lui la putere. Primul meu articol pe care l-am scris despre pericolul pe care îl reprezintă Putin datează din ianuarie 2001. În 2005 m-am retras din activitatea de jucător profesionist de şah pentru a contesta dictatura lui Putin care se contura la momentul respectiv. Aşa că mi-am ales calea acum mult timp. Azi, da, pericolul există, dar avem o şansă ca regimul lui Putin să se încheie curând. Sper ca în viitor să am şansa să îmi ajut ţara să revină în rândul familiei ţărilor civilizate”.

În opinia şahistului, războiul din Ucraina nu poate fi câştigat niciodată

„Câţi cetăţeni ai Rusiei îl susţin pe Putin? Vestea rea este că eu nu ştiu. Vestea bună este că nici Putin nu ştie. Nimeni nu are această informaţie. Un sondaj se face apelând un număr de persoane… În Rusia dacă suni şi întrebi despre război şi despre Putin pariez că 9 din 10 persoane închid telefonul. Oamenii nu vor să se implice pentru că pot ajunge la închisoare. Numai să spui cuvântul ‘război’ în Rusia şi poţi ajunge în închisoare astăzi. Regimul dictatorial nu are nicio posibilitate de a afla nemulţumirile poporului. Iar eu cred că în curând vom auzi veşti din Rusia, pentru că oamenii de acolo încă aşteaptă o mare victorie în Ucraina. Putin a spus că pe 9 mai se va încheia şi că va face un anunţ important. Poate că vor spune atunci că au cucerit Mariupolul, deşi au mai anunţat asta de câteva ori şi nu se întâmplase, sau că deţin controlul în câteva sate ucrainene şi vor susţine că au câştigat războiul. Dar nu va trece mult până când ruşii vor realiza că războiul nu se termină niciodată. Şi că acesta nu este un război care poate fi câştigat. Iar sancţiunile vor face viaţa oamenilor din Rusia din ce în ce mai grea. Deci avem un război, avem sancţiuni şi nu va trece mult până când opinia publică va răbufni. Este ca un mic vulcan acum, vedem ceva fum, dar nu ştim exact când va erupe. Este inevitabil, dar nu putem spune dacă va mai dura 10 ani sau 10 zile”, a precizat el.

 Kasparov nu crede că Vladimir Putin va declara oficial război Ucrainei pe 9 mai

„Dacă Putin doreşte să declare război Ucrainei nimic nu-l poate opri. Dar nu cred că din punct de vedere al realităţii lui Putin aceasta este o mişcare raţională. Asta pentru că azi marile oraşe ale Rusiei ca Moscova sau Sankt Petersburg nu trăiesc oroarea războiului. Majoritatea soldaţilor ruşi aflaţi azi în Ucraina sunt din mediul rural, din zone sărace. Când declari război trebuie să începi mobilizarea. Iar acest lucru va aduce schimbări dramatice în Rusia. Pentru că în acel moment, oamenii care acum privesc războiul din faţa televizorului sau căutând informaţii pe internet vor realiza cât de real este totul şi că ei trebuie să se implice. Şi atunci situaţia va fi diferită. Când Putin va declara mobilizarea generală sfârşitul va fi aproape. Iar regimul lui nu-şi permite acest lucru”, a mai spus Kasparov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal